martisor

1 Martie – prima zi a primăverii – tradiții și obiceiuri

Ziua de 1 martie are o semnificație specială pentru români. Nu doar că marchează începutul primăverii ci aduce bucurie în sufletul femeilor, prin primirea gingașului mărțișor. Simbolul primăverii, al renașterii naturii și al norocului, mărțișorul este purtat cu mândrie de fetițe, adolescente sau femei din întreaga Românie în ziua de 1 martie.

Mulți dintre voi poate au impresia că această sărbatoare este specifica nouă, românilor, însă trebuie să citiți în continuare acest articol pentru o documentare completă asupra marțișorului și a modului în care oamenii din alte țări se bucură de sosirea primăverii.

Vecinii bulgari sărbatoresc și ei marțișorul, diferit ce-i drept, însă la fel de plini de entuziasm. “Martenitsa” înseamnă în limba locală „mărțișor” și tradiția spune că în data de 1 martie o amuletă trebuie purtată pentru a proteja oamenii de spiritele rele. Ca aspect, seamănă foare mult cu mărțișorul nostru, fiind făcut din două bucăți de mătase, una alba și una roșie, răsucite și atașate de o monedă sau de o mărgică. Aceasta este amuleta ce trebuie purtată toata luna martie pentru protecție.

În Moldova sărbătoarea este aproape identică cu cea a noastră datorită apropierii geografice și a tradițiilor care parcă s-au împletit pe parcursul anilor. Simbolul mărțișorului este și de această dată șnurul alb cu roșu, dar nu se oferă fetelor și femeilor, ci băieților și bărbaților.  Se consideră că femeile cu puritatea și frumusețea lor sunt cele care trebuie să vestească venirea primăverii, anotimpul florilor. Spre deosebire de România care a făcut un mic upgrade și a trecut la brățări sau la felurite moduri de purtare a mărțișorului, moldovenii au o regulă strictă: acesta se poartă în piept, în partea stângă și trebuie să fie neapărat însoțit de șnurul alb-roșu. În ultima zi a lunii se prinde de un pom fructifer, în speranța unei primăveri îmbelșugate și pline de noroc.

În Macedonia mărțișorul nu se poartă o lună întreagă și nu chiar de toată lumea. Doar cei mici îl poartă în piept și doar pentru 9 zile, până la Mucenici. Pe 9 martie aceștia leagă șnurul alb-roșu de ramura unui pom. Tradiția spune că pomii vor avea poame îmbelșugate și vor chema rândunelele cu daruri pentru cei mici. Evident, în anumite zone există și alte interpretări… Unii poartă mărțișorul 12 zile, unii o lună întreagă, însă important este de reținut bucuria cu care îl poartă și importanța pe care o acordă acestei sărbători. Deși în prezent există multe variante care scot mărțișorul din contextul său tradițional de alb-roșu, macedonenii îl păstrează întocmai, neatins de trecerea timpului.

În Albania mărțișorul se numeste „lidhka” și se poartă începând cu 14 martie. Albanezii îl țin în piept pânî când apar primele rândunici. După ce se bucură de apariția vestitorilor primăverii, atârnă șnurul într-un pom. Acest gest aduce prosperitate și alungă spiritele rele. Așa cum observați, sărbătoarea are în centru norocul, prosperitatea și ținerea răului la distanță. Culoarea purității împreună cu culoarea sângelui apără oamenii de rele și le dau încredere în apariția zilelor călduroase și pline de noroc.

Deoarece mărțișorul este simbolul unei sărbători cu care orice țară trebuie să se mândrească, România împreună cu Bulgaria, Macedonia și Republica Moldova au depus cerere pentru a-l include în lista patrimoniului imaterial al UNESCO. Chiar dacă nu este tras la indigo în toate aceste țări, există foarte multe elemente comune care practic vestesc venirea primăverii. Așa cum am spus mai sus, sărbătoarea mărțișorului, indiferent de zonă, pune accent pe prosperitate, pe noroc și pe alungarea răului, lăsând loc doar pentru frumos.

După cum bine vedeți în calendare, 1 martie bate la ușă. Încurajăm orice act de dragoste, gingășie sau sensibilitate și facem lobby pentru simboluri ale iubirii cu gust. Lăsați gestul să vorbească pentru voi și încercați să vă surprindeți în mod plăcut jumătatea. Dacă considerați că un simplu mărțișor nu este suficient pentru cea mai importantă femeie din viața voastră, vă așteptăm cu experiențe cadou, numai bune de dăruit pe 1 martie !

martisor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *