Ce spun cei care au trecut prin asta: „meseria” în care se recomandă să greșești cât mai mult, cât mai repede – „Cea mai nocivă
„Cine să vină, mamă, la Costești?” Când le-a spus că vrea să se întoarcă din Germania, unde lucra de 10 ani ca avocat, iar soțul ei ca arhitect, și că vor să își deschidă o pensiune în comuna Costești, părinții Otiliei Loidl nu și-au ascuns scepticismul. Cum să renunțe la așa locuri de muncă bune, plătite frumos, într-o țară unde mulți ar dori să trăiască, și să cumpere o clădire istorică din care rămăseră doar zidurile și în apropierea căreia sătenii își aruncau gunoiul menajer? Și asta ca să se facă antreprenor într-o localitate al cărei singur moment de „glorie” postdecembristă a fost la mineriada din 1999.
Și cu toate acestea, Otilia și Dan Loidl au pornit o afacere în care au avut curaj să investească sute de mii euro, parte din ei, fonduri europene.
Unul dintre sfaturile lor pentru cei care decid să pornească pe drumul antreprenoriatului: „Tinerii antreprenori să se despartă lăuntric de mentalitatea părinților noștri, cea de «nu se poate», «nu se face», «n-are rost». Orice lucru bine făcut are piața lui și își găsește cererea, mai ales într-o economie încă în dezvoltare cum e România”.
Din perspectiva emigrantului repatriat, România este o țară în care un antreprenor are șanse mult mai mari de succes, decât într-o economie așezată.
„În Germania, unde am lucrat în birou, există doar în acest mic univers firme care închiriază plante de birou, firme care curăță calculatoare de praf, firme care distrug sau arhivează acte etc. E foarte greu să găsești o nișă în care să excelezi și să te impui în fața concurenței. În țară, lucrurile sunt încă în mișcare, cred că în orice domeniu, dacă încerci să faci lucrurile un pic mai bine, mai organizat decât ceilalți, ai șanse reale de succes.”
„Din ce fac eu bani?”
„Din ce fac eu bani?” Aceasta este, în opinia analistului economic Dragoș Cabat, Managing Partner at RisCo, întrebarea la care, mai întâi de toate, este nevoie să-și dea un răspuns clar cineva care vrea să înceapă o afacere. Cabat spune că un antreprenor la început de drum ar trebui să studieze cu multă atenție piața, celelalte firme existente în domeniul unde va activa.
„Să îi întrebe pe competitori de ce au reușit sau de ce nu au reușit pe piață. Un studiu al pieței e absolut necesar. În plus, antreprenorul trebuie să aibă minime cunoștințe de finanțe și management, pentru că mulți au o idee de afaceri, dar nu știu să gestioneze business-ul. Oferă un serviciu, dar nu o fac în mod eficient, iar în loc să câștige bani, pierd bani”, spune Dragoș Cabat.
Așa au gândit și fondatorii brandului Hanul Vatra, Otilia și Dan Loidl. „Noi am bătut la ușile tuturor pensiunilor din zonă, în faza de proiect, și am întrebat anumite elemente pe care le-am considerat noi importante, cum ar fi relația cu autoritățile, cerințele acestora, venituri versus cheltuieli, forța de muncă”, spune Otilia Loidl.
Avea să fie surprinsă plăcut de amabilitatea colegilor de breaslă, despre care credea că vor fi mai reținuți cu viitorii concurenți. Nu a fost așa. „Toți ne-au primit cu brațele deschise și ne-au împărtășit din experiența lor.”
Ai feedback de la cel puțin 10 persoane care ți-ar putea fi clienți?
Nu demara afacerea înainte să primești feedback de la cel puțin 10 clienți potențiali, este recomandarea lui Florin Genet, fondatorul brandului Experimenteaza.ro. Întreabă, cere sfaturi.
„Începe afacerea după ce ai prospectat bine domeniul, ai înțeles clienții potențiali, ai obținut feedback de la cel puțin 10 clienți potențiali, astfel încât să îți personalizezi produsul pentru a satisface o paletă cât mai largă de nevoi”, spune el.
Eșecul, o oportunitate de învățare
Nu te teme de eșecuri. Frica de nereușite este una dintre barierele din calea antreprenoriatului. Orice eșec poate fi privit ca o oportunitate de învățare.
„Vei avea foarte multe eșecuri, multe datorate lipsei de experiență, lipsei de contacte și, de cele mai multe ori, lipsei de viziune a celorlalți antreprenori cu care vei încerca să colaborezi. Din orice experiență trebuie să înveți ceva pentru a deveni mai bun decât ai fost ieri”, vede Florin Genet.
Consultanții sunt de părere că la începutul unui business nu e nicio problemă să „cazi” de mai multe ori, pentru că așa înveți cel mai repede. Dacă termini primul an fără vreo căzătură, atunci e posibil ca pe undeva să nu faci ceva bine.
„Cu cât amâni mai mult, cu atât vei fi mai tentat să nu ieși din zona ta de confort”
Teama de eșec îi împiedică pe mulți dintre antreprenori să încerce ceva nou. Frica se manifestă mai ales prin obiceiul de a amâna.
„Începe proiectul tău într-un timp decent. Cu cât amâni mai mult, cu atât vei fi mai tentat să nu ieși din zona ta de confort, mai ales în cazul celor care lucrează în multinaționale, care aduc o iluzie de confort continuu”, consideră Florin Genet.
„A, nu aveți ștampila? Nu se poate, veniți mâine cu ea”
Importantă pentru cineva care e la început de drum în afaceri este, în opinia Otiliei Loidl, o atitudine tenace și hotărâtă în fața autorităților, care preferă de multe ori să nu fie deranjate cu diverse solicitări. Atât la solicitarea diverselor avize și autorizații necesare, cât și în cazul diferitelor inspecții și controale, contează mult atitudinea antreprenorului.
De regulă, funcționarii cu care au de-a face întreprinzătorii încearcă să scape cât mai repede de ei.
« – A, nu aveți ștampilă? Nu se poate, veniți mâine cu ea »
« – Dar doamnă, ștampila nu mai e obligatorie pentru societăți. S-a dat ordonanță».
« – Vă face repede băiatul de peste drum, dacă îi duceți copie de pe CUI e gata în două zile.»
„Pentru un antreprenor e important să înțeleagă că cel cu care discută e prins într-o schemă ierarhică, într-o organizație cu reguli și proceduri, pe care trebuie să le respecte, altfel iese în evidență în mod negativ în fața șefilor. Exact aici e însă avantajul antreprenorului, care e chiar propriul lui șef”, observă ea.
Antreprenoriatul, văzut drept cel mai intensiv curs de dezvoltare personală
Antreprenoriatul, spre deosebire de statutul de angajat, este și cel mai intensiv curs de dezvoltare personală. Pe lângă administrarea resurselor de care dispui, trebuie să conștientizezi că riscurile pe care ți le asumi se pot răsfrânge și asupra altora, de care ești responsabil poate chiar în mod existențial și nu doar de fațadă, într-o discuție anuală de acordare a bonusului.
„În momentul în care ceri altora să lucreze pentru afacerea ta, trebuie să-i și mobilizezi în direcția pe care o dorești pentru afacere, dar și să-i convingi că direcția ta e cea care le asigură și lor prosperitatea, câștiguri mai bune și siguranța locului de muncă”.
Un antreprenor dezvoltă abilități de gestionare a conflictelor, învață materii despre care nu credea că îl vor interesa vreodată și are des senzația că i se prăbușește lumea în cap când se ia curentul cu zilele, se înfundă canalizarea comunală sau spălătoria din nou nu i-a livrat rufele la timp.
„Când ai biruit toate vicisitudinile cotidianului în România, te bucuri că afacerea ta a supraviețuit și crește și ea, ca un copil, odată cu tine”, punctează Dan Loidl.
Networking, networking, networking
Iar recomandările oamenilor care au început o afacere nu se opresc aici. Cei care intră acum în lumea business-ului e indicat să se preocupe să întâlnească parteneri de afaceri cât mai diverși, să meargă la conferințe, sesiuni de antreprenoriat, workshop-uri de social media, marketing, business sau cele specifice domeniului în care vor activa.
„Având în vedere că ai foarte mult timp, ar trebui să îți fie destul de ușor, mai ales că există o mare varietate de evenimente gratuite”, punctează Florin Genet.
Oameni precum Otilia, Dan și Florin au o pasiune și au știut să își urmeze visul. Fac parte dintre cei care au înțeles că pentru a avea succes într-un startup e important să-și urmeze inima și entuziasmul, să își învingă temerile de eșec, să cunoască alți oameni la început de drum în afaceri, să întrebe, să ceară păreri, dar și să învețe să caute și să folosească cele mai bune oferte de pe piață.
Studiile spun că educația antreprenorială în ceea ce privește atragerea de finanțări are loc mult de crescut la noi, la fel și obișnuința de a beneficia de ofertele făcute special pentru afaceri aflate la început. Pe piață există o serie de surse de finanțare, fie de la stat, fie de la bănci, companii private, iar pentru o afacere sănătoasă financiar experții recomandă antreprenorilor să se uite atent la toate produsele și serviciile care li se adresează.
Sursa articolului este disponibila aici.